E ok să plângem în ședința de psihoterapie?

Plânsul – fenomen de detensionare emoțională?

Plânsul emoțional, la om, pare să aibă o bază evolutivă în semnalările de primejdie ale animalelor, ceea ce este evident în solicitarea de ajutor și în comportamentul de îngrijire.Se pare că, debutul plânsului este asociat cu o creștere a activității sistemului nervos simpatic (activat în condiții de stres), iar încetarea plânsului poate fi, de asemenea, asociată cu creșterea activității sistemului nervos parasimpatic (activarea relaxării).Modelul general sugerează că producerea de lacrimi este atât un semnal de stres, stimulant, cât și un mijloc de restabilire a echilibrului fiziologic (și poate și psihologic), în funcție de cum și când se manifestă acest comportament complex.Autori ai literaturii de specialitate concluzionează că funcția principală a plânsului este de a promova legătura socială și comportamentul prosocial reciproc – cu toate acestea, cercetările recente au lacune în înțelegerea holistică a fenomenului de plâns emoțional la oameni.Sistemele de neurotransmițători relevante pentru experiența și reglarea emoțiilor sau a suferinței, precum și pentru funcționarea socială și comportamentul legat de atașament par să fie, de asemenea, implicate în plânsul emoțional uman.Nucleii lacrimali, care se află sub influența sistemului limbic (structuri cerebrale cu rol în sfera emoțională și de cogniție) și/sau a rețelei centrale autonomice, sunt celule care modulează direct secreția de lichid lacrimal de către glanda lacrimală.

Referință: Bylsma, L. M., Gračanin, A., & Vingerhoets, A. J. J. M. (2019). The neurobiology of human crying. Clinical autonomic research : official journal of the Clinical Autonomic Research Society, 29(1), 63–73. https://doi.org/10.1007/s10286-018-0526-y

Scrie aici...